Expertul criminolog Dan Antonescu a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre cazul femeii incendiate în geamantan, în care au fost reținuți trei suspecți. „Spuneam că autorii sunt din anturajul victimei, fie prieteni, dușmani. Am avut dreptate”, a declarat Antonescu.
„De-a lungul carierei am aflat variante mult mai hilare. Oamenii ăștia caută câte o portiță de scăpare. Ți-am zis cândva că locul faptei are mare legătură cu autorul. Crima a fost comisă în locuința celor două surori, e clar că s-au trezit cu cadavrul în casă.
Doi: varianta că femeia a ingerat o substanță toxică și au vrut să o resusciteze cade din start. Chemau ambulanța, sunau la 112.
Varianta mea: femeia aceasta a fost lipsită de libertate, obligată să se prostitueze și a ales calea suicidului. De aceea ar fi ingerat acea substanță.
Nu e prima oară, multe dintre ele au încercat diverse forme de a se sinucide, au sărit de la etaj, s-au tăiat, ca să scape de teroarea în care erau ținute.
Erau niște obiecte sexuale, trebuie să se supună, sunt desfigurate, sunt bătute de proxeneți. Să nu uităm de proxenetul Cap de Porc Ion Clămparu. Creează un cod de bare pe corpul prostituatelor sale.
Spuneam că autorii sunt din anturajul victimei, fie prieteni, dușmani. Am avut dreptate. Problema e în fața judecătorilor, pentru a stabili forma de participare a celor trei, dacă or fi doar trei.
Femeile acelea au lucrat la ordinul proxenetului. Ele i-au produs leziunile de violență. Nu vorbim doar despre niște fracturi, ci și de plagă înjunghiată. Violențe greu de imaginat.
Judecătorii, procurorii să afle filmul real a ceea ce s-a întâmplat acolo. Cei trei dau vina pe victimă, dar vor începe să dea vina unul pe altul. E etapa cea mai bună pentru anchetatori. Fiecare va încerca să minimeze partea lui de vină, să maximizeze faptele complicelui.
Victima nu mai poate să comunice decât cu ajutorul medicului legist. Suspecții sunt autori, în opinia mea. Dacă apar neconcordanțe, trebuie lămurite.”, a declarat Dan Antonescu la GÂNDUL LIVE.